Centru de management al deșeurilor, realizat cu bani europeni în Covasna

Centrul de management integrat al deșeurilor realizat în urmă cu doi ani în localitatea Leţ din judeţul Covasna, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene, a devenit operaţional începând de luni, acesta urmând să funcţioneze în cadrul unui sistem unitar de gestionare a deşeurilor la nivelul judeţului.
Centrul a fost construit în paralel cu închiderea şi ecologizarea rampelor urbane de gunoi de la Întorsura Buzăului, Covasna, Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, proces început în urmă cu aproape zece ani, şi va colecta toate deşeurile menajere din judeţul Covasna, care în ultimul an au fost transportate la Braşov.
Practic aici s-a construit o mica uzină, care cuprinde printre altele, o linie de sortare a deşeurilor reciclabile, o stație de compostare şi un depozit ecologic în care s-au investit peste 20 de milioane de euro din fonduri europene, guvernamentale şi locale.
Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Management al Deşeurilor, Ambrus József:

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Laurențiu Neculaescu a ţinut să sublinieze că judeţul Covasna este un exemplu pozitiv în materie, în contextul în care ţara noastră se confruntă cu situaţii de infringement pe mediu din partea Comisiei Europene:

Sursa: Radio România Tg. Mureș