Vești bune: taxe mai mici la salubritate de la 1 iulie

Începând cu luna iulie, taxa de 80 de lei pentru depozitarea deșeurilor a fost suspendată, fapt care determină prețuri mai mici ale facturilor la salubritate. Cetățenii județului Covasna vor plăti mai puțin cu 1,5 și până la 2 lei pe cap de locuitor pe lună, în funcție de operator.

„Avem vești bune pentru populație. A apărut Ordonanța de Urgență în Monitorul Oficial al Românei, nr. 506, în care se reglementează că taxa de 80 de lei la depunerea deșeurilor în depozite a fost suspendată. Subliniez că a fost suspendată, nu eliminată. Suspendarea este valabilă până la 1 ianuarie în 2019, iar în anexa Ordonanței scrie și că începând cu anul 2020, această taxă va crește la 120 de lei. Pe scurt, deocamdată taxa care a fost plătită din luna mai și care este trecută separat de tarif pe factură, de la 1 iulie nu mai trebuie plătită. La Sfântu Gheorghe, spre exemplu, tariful este de 9 lei și taxa de doi. Această taxă de doi lei va dispărea deocamdată”, ne-a declarat Ambrus József, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Covasna” (ADI-SIMD Covasna).

Acesta a mai precizat că suspendarea taxei pentru depozitarea deșeurilor nu este singura noutate din Ordonanța intrată în vigoare de la 1 iulie.

„La Obiectivul anual de reducere a cantității de deșeuri, „faimoasa” sută de lei care este plătită de primării pentru reducerea deșeurilor cu 15%, se reduce la 50 de lei. Dar și aici modificarea e cu două tăișuri pentru că se scade taxa, dar se mărește target-ul: în loc de 15%, în 2017 acesta crește la 25%, în 2018 la 35% și așa mai departe. Deci această taxă rămâne, dar cu modificări. (…) Prin această modificare, legiuitorul a vrut să pună accentul pe colectarea selectivă, pentru o gestionare și mai bună a deșeurilor. În acest caz, dacă lucrăm bine, e spre binele nostru, iar dacă nu, tot acolo suntem”, a mai explicat Ambrus József.

Sursa: Covasnamedia.ro