La inițiativa Asociației de Tineret din Lemnia, pe 29 mai se organizează o amplă acțiune de curățenie în zona municipiului Tg. Secuiesc, în care 700 de voluntari vor colecta deșeurile din 10 comune și 1 oraș, pe malurile Râului Negru pe o distanță de 33 km, respectiv pe malurile celor 12 afluenți pe o distanță de 153 de km. Proiectul face parte din programul „Un ţinut curat, Un ţinut bogat!”, lansat de Consiliul Județean Covasna. Prima etapă a curățeniei a fost prezentată luni, în cadrul unei conferințe de presă la Ruseni, pe malul pârâului Cașin, aproape de locul unde se varsă în Râul Negru.
„Un ţinut curat, Un ţinut bogat! este sloganul acestui program verde, care nu este un program nou, dar în perioada următoare va primi mai multă atenție. Obiectivul nostru este ca județul Covasna să devină cel mai curat județ din țară, atât din punct de vedere al calității aerului cât și din punct de vedere al mediului înconjurător. Bineînțeles acest atu dorim să-l folosim și în domeniul turismului, bazându-ne pe faptul că oamenilor, pe bună dreptate, le plac locurile curate și ordonate. În acest scop, Consiliul Județean Covasna sprijină toate inițiativele care vizează protecția mediului, indiferent dacă sunt propuse de autorități locale sau ONG-uri!” – a subliniat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, mulțumind tinerilor pentru această acțiune de curățenie.
„Schimbarea de mentalitate ar trebui să înceapă întotdeauna cu cei mai tineri, aceasta a fost ideea de bază a unui program lansat de municipalitate în Tg. Secuiesc pentru instituțiile de învățământ, un program care promovează colectarea selectivă a deșeurilor”, a punctat primarul municipiului Tg. Secuiesc, Bokor Tibor. „Salutăm întotdeauna inițiativele tinerilor, este important să trăim într-un mediu curat și sănătos, motiv pentru care susținem acest program” – a mai spus primarul.
Senatorul UDMR Fejér László Ödön a vorbit despre importanța prezenței tineretului. Așa s-a născut și ideea acțiunii de curățenie, în cadrul unei ședințe a Asociației de Tineret din Lemnia s-a discutat pentru prima dată despre această inițiativă, a povestit edilul.
Partea logistică a acțiunii este asigurată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (ADI SIMD) și partenerii săi. „ADI SIMD Covasna este prezentă la orice chemare venită din partea tinerilor sau a autorităților publice locale la acțiuni care servesc gestionarea corectă a deșeurilor. Și de data asta participăm activ și am încercat să venim în ajutorul tinerilor, convingând cele 10 OIREP-uri să se alăture nouă. Vom asigura pentru această campanie saci, mănuși, veste reflectorizante, colegii noștri vor veni cu containere de 30 mc sau 4 mc, depinde de necesarul din partea organizatorilor și vă asigur că toate deșeurile vor ajunge la Leț, unde le este locul și vom încerca să sortăm măcar aluminiul și PET-ul” – a subliniat președintele ADI SIMD Covasna, Ambrus József.
„Doresc să îi felicit în primul rând pe inițiatorii acestui program. Să ecologizezi albia unui râu, inclusiv afluenții acestuia, să te angajezi într-un program coordonat de Consiliul Județean, alături de 11 primării, alături de peste 700 de voluntari, este o adevărată provocare, iar eu sunt convins că angajamentul este unul serios, care și de data aceasta va fi dus până la capăt” – a punctat la rândul său ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, subliniind că această inițiativă covăsneană este un exemplu de urmat, nu numai pe plan local, ci și pe plan național. „Avem nevoie de un program național de ecologizare, un program prin care ministerul să vină în sprijinul autorităților publice locale în vederea ecologizării țării și în vederea curățării albiilor de râuri, drumurilor forestiere, pădurilor, tot ce înseamnă spațiu verde, tot ce însemnă mediu înconjurător. Totodată, este nevoie de un sistem informatic național prin care depozitele ilegale de deșeuri pot fi identificate prin coordonate GPS, astfel încât controlul să fie cât mai eficient. Avem un partener pentru un asemenea program, săptămâna trecută am încheiat un parteneriat cu Garda de Mediu privind sistemul TrashOut” – a precizat ministrul Mediului.
Pe data de 29 mai vom lucra cu 700 de voluntari, lungimea Râului Negru este de 104 de km, bazinul de recepție fiind 2320 kmp, are 27 de afluenți, atingând 54 de localități, a prezentat președintele Asociației de Tineret din Lemnia, inițiatorul programului, Lukács Botond. În prima etapă se va curăța zona Tg. Secuiesc, malurile Râului Negru pe o distanță de 33 km, și cei 12 afluenți, pe o distanță de 53 de km. Vor participa 10 UAT-uri din județ (Tg. Secuiesc, Cernat, Turia, Sânzieni, Poian, Estelnic, Mereni, Lemnia, Ojdula, Brețcu), a 11-a localitate fiind din județul Harghita, comuna Plăieșii de Jos. Pentru partea de jos a Râului Negru se va organiza o acțiune de curățare în toamnă, anunță organizatorii.
Toți cei care doresc să se alăture la această acțiune, se pot înregistra la inițiatorii programului, Lukács Botond – telefon 0752 764 238, și Erős Rudolf – telefon 0758 331 484.